Măi bădiță-al meu fudul,
Nu mai bate-atâta drum
Pe cărări cu floricele
Pentr-un șirag de mărgele
Că ești, bade, cu mustață
Și ții multe mândre-n brață,
Să nu crezi că eu ți-oi spune
Cum vrei tu, doar vorbe bune.
La poartă vine bădița
Înfocat să-i dau gurița,
Doar o gură, două, tri,
Poate-așa l-oi mulțumi,
Câte-un pic să-i fie bine,
Să nu mă uite pe mine,
Îi dau gura măsurat
Și îl las nesăturat.
La poartă badea m-așteaptă
Să-i dau gura numărată,
Una, două, trei gurițe,
Ai de-ajuns, bade Gheorghiță,
Nu fi lacom, că-i de-ajuns,
Nu-ți mai dau niciuna-n plus,
Că tu vrei pe săturate
Ca să dormi bine la noapte.
Dar eu nu-s cu mintea slabă
S-aștern patul, el să doarmă,
Să doarmă neînturnat,
De guriță săturat,
Și eu să mă învârtesc
Doar oleacă să-l trezesc,
Eu vreau, bade, să te rogi,
Tu la mine să te-ntorci.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o relație jucăușă între o fată și un băiat. Fata își dorește ca băiatul să o curteze cu adevărat și nu vrea să-i ofere afecțiunea ei prea ușor, menținând astfel viu interesul acestuia.