Mă-ntreabă lumea, mă-ntreabă
De ce port cămeșă albă,
Neumplută cu puiuți,
Ori mi-i dor de vreun drăguț,
Da, mi-i dor și nu m-arăt,
Nici în ochi nu vreau să-l văd,
Nu mi-i dor, n-are de cine,
Cel frumos joacă cu mine.
Strigătură:
Și nu coș c-așa-s eu,
Mai hoață de felul meu.
Cine m-o stricat pe mine,
Omul meu cu vorbe bune
Că i-o fost de mine drag
Și eu mi-am făcut de cap,
Dar amu-i prea târziu,
Bună n-am cum să mai fiu
Că am cam băut rachiu
Și-s ca argintul viu.
Strigătură:
Nici nu cred că ai să poți
Dintr-a mele să mă scoți.
– Spune-mi, bade, ce gândești
Și pe mine cât plătești,
Ori o sută, ori un leu,
Ori din lume tot ce vreau,
Ori o mie, ori cinci sute
Ca să-mi cumpăr cămeși multe.
– Îți dau toți banii din casă
Numai să te văd voioasă.
Strigătură:
Frunză verde de hamei,
Îs femeie-ntre femei,
Și-s bogată și frumoasă,
Nu-s deloc lăudăroasă,
Nu mă prinzi deloc pe-acasă.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o femeie independentă și sigură pe sine, care răspunde cu ironie întrebărilor despre viața ei amoroasă și despre alegerile pe care le face. Ea își afirmă independența și faptul că nu se lasă prinsă de convenții.