Frunză verde sălcioară,
Am un of la inimioară
Și un vis neîmplinit
Că un popă n-am iubit,
Dar nici de-amu nu-i târziu
Preoteasă ca să fiu
Că frumoasă încă sunt
Și la strană știu să cânt.
Azi la noi prin tot cătunul
Umblă popa cu Ajunul
Și-am să-l rog să zăbovească
Ca să mă și spovedească
Și m-oi oglindi o țâră
Poate-o sărutare-mi fură,
Dar de se face că plouă
I-arăt ușa una, două.
Hopa, hopa și iar hopa,
M-aș iubi pe-ascuns cu popa,
Dar să n-afle preoteasa
Că nu vreau să le stric casa,
Popa-i lunecos din fire
Și-l dau gata c-o privire,
Iar dacă-l pup și pe frunte
Nici Crezul nu-l ține minte,
Uită și drumul spre casă
Și pe coana preoteasă.
Sensul versurilor
O femeie din sat își dorește să aibă o aventură cu preotul, dar vrea să fie discretă pentru a nu strica familia acestuia. Cântecul este o abordare umoristică a tentațiilor și a bârfei din comunitățile rurale.