La crâșma dintre brăduți
Mă duc iar fără bănuți,
Că vreo doi câți i-am avut
I-am băut pe toți pe rând.
Strigătură:
Și-am cătat a-mprumuta,
N-am găsit la nimenea.
Păhărel, țuică de prună,
Te duci repede la gură
Și ciocnind dușcă te dau,
Ori de vreau, ori de nu vreau.
Strigătură:
Vai de mine, că-i amiază
Și de-abia mă mai țin trează.
Cât îi crâșma și crâșmarul,
Sticluța și cu paharul
Și bărbatul nu prea rău,
Am să beau pe placul meu.
Strigătură:
Că mâine dacă n-oi fi
N-are cine mă jeli.
Beau la crâșmă cu bărbatul,
Nu-l las singur cu păcatul,
Că păcate noi om face
Când acasă ne-om întoarce.
Strigătură:
Și-apoi când intru pe ușă
Să mă vezi pe harță pusă,
Capu-ncepe să mă doară
Și mă duc la crâșmă iară.
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie care își petrece timpul la crâșmă, bând și distrându-se alături de soțul ei. Ea își justifică comportamentul prin ideea că viața e scurtă și trebuie trăită din plin, chiar dacă asta înseamnă mici păcate și certuri acasă.