Săracul bărbatul meu
Am noroc că nu-i om rău,
Mai afurisită-s eu,
Țin sprânceana încruntată
Și mă fac că-s supărată
Că mă vreau tot sărutată,
Că-s buiacă, las’ să fiu
Că doar beau câte-un rachiu,
De urât nu vreau să știu.
Tot zice bărbatul meu
Că mă duc unde vreau eu
Și de am un ban îl beau,
Dar eu banul îl chibzuiesc
Îl strâng să nu-l prăpădesc,
Pe bărbat nu-l zădăresc,
Beau singură și-i dau pace
Că și lui vinul îi place,
De-om bea amândoi ce-om face?!.
De-ar fi lumea cum sunt eu
Nu m-aș întărâta să beau
Nici de-o sută, nici de-un leu,
Dar bărbatu-i ca bărbatul
Bea în crâșmă cu tot satul
Și mie îmi bate capul.
– Măi femeie, măi femeie,
Lasă tot satul să beie,
Cu tine să nu se ieie!
– Dați un rand că eu plătesc,
La nimic nu mă zgârcesc,
Numai vreau să veselesc.
Sensul versurilor
O femeie descrie viața la țară, unde băutura și relațiile sunt complicate. Ea se bucură de viață în ciuda problemelor, preferând să plătească pentru ca toți să se veselească.