Margareta Clipa – Astă Noapte N-Am Dormit

Astă-noapte n-am dormit,
Niciun ochi nu l-am lipit,
Nici la noapte n-am să dorm
Până n-oi pupa un domn,
Că mi-i omul dus din țară
Și urâtul mă omoară,
Și-s femeie grijulie,
Mă tem hoțul să nu vie.
Părăluță de argint,
Nu știu, zău, ce mi-o venit,
Că fără bani mai trăiesc,
Ciudă mi-i că nu iubesc,
Că bărbatu-i la câștig,
Mie-n casă mi-i cam frig,
Că bărbatu-i la câștig,
Mie-acasă mi-i cam frig,
Și de teamă să nu-ngheț
Mai bine-un pic mă răsfăț.
Bărbatul fără femeie
Îi ca ușa fără cheie,
Dacă nu-i închisă bine
Îi trântită de oricine,
Dar femeia singurică
O tot încuie de frică,
Să nu știe nimenea
Ce face cu dragostea.

Sensul versurilor

O femeie își exprimă dorul și singurătatea cauzate de absența soțului plecat la muncă în străinătate. Ea se simte neglijată și se gândește la posibilitatea de a căuta alinare în brațele altui bărbat.

Lasă un comentariu