Ard-o focul, mintea mea
După cine se topea?
Dup-o buruiană rea,
Mi-am pierdut vremea cu ea
C-am văzut-o verzișoară,
N-am crezut c-a fi amară.
Când o fost la măritat
Mămuca mi-o dat un sfat
Să-mi aleg un om de treabă,
Nu cumva vreo buruiană,
Să-mi aleg o floare mândră,
Eu mi-am luat-o cea urâtă.
Ard-o focul, mintea mea,
Că n-o fost când trebuia,
Amu’ degeaba o am
Că nu face niciun ban,
Numai eu am fost de vină
Că din flori am luat neghină
Și trăiesc viață amară,
Umbrită de-o buruiană.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al cuiva care a ignorat sfaturile și a ales o persoană nepotrivită, metaforic reprezentată ca o "buruiană rea". Acum, persoana se confruntă cu consecințele alegerii sale, trăind o viață amară și umbrită de această decizie greșită.