Am căiuți cum n-are altul
De mă ponegrește satul,
I-am luat din Cernăuți
Și i-am crescut de micuți,
Nu i-aș da pe-un sac de banu
Că sunt tare năzdrăvani.
Strigătură:
Chiar de sunt mai nărăvași
Fără ei nu fac doi pași.
Di, căiuți, și alergați
Că în grajd tot o să stați,
S-ajungem pân’ se-nnoptează
Ca să comanda lumea trează,
Și luați-o pe scurtătură
Că de azi iernați în șură.
Strigătură:
Și zburați fără de veste
Ca și zmeii din poveste.
Hai, căiuți, hai la galop,
Că vă dau strujeni din snop
Și-un ciubăr plin de ovăz
Doar oleacă să vă-ngraș,
Și lucernă, și grăunță
Ca să trageți la căruță.
Strigătură:
Și dacă n-ați asculta
Cu biciul v-oi țesăla.
Măi căiuți, bătu-v-ar vina,
Ce tot nechezați întruna?
Nu mai bateți din copite
Că potcoavele-s tocite
Și de-acuma la fierar
O să vă duc tot mai rar.
Strigătură:
C-o ajuns un potcovit
Cât o kilă de argint,
Că tare-i scump potcovarul,
Mai ceva ca chihlimbarul.
Sensul versurilor
Piesa descrie atașamentul unui om față de căluții săi, importanța lor în viața de la țară și grija pe care le-o poartă. Versurile exprimă o relație strânsă între om și animalele sale de muncă, evidențiind rolul esențial al acestora în activitățile agricole.