Foaie verde de-alior,
Am bărbatu-ascultător,
Și tăcut, și muncitor,
Multe l-or ținut în brațe,
Dar eu am fost cea mai hoață,
Și de cum i-am deschis poarta
M-o cerut iute lui tata,
M-o luat cu nuntă-ndată
Și-o ținut hulpe la poartă.
Strigătură:
M-o luat cu nuntă-ndată
Și-o ținut hulpe la poartă.
Frunză verde de-avrămeasă,
Eu la joc, badea-i la coasă,
Ne-ntâlnim doar noaptea-n casă,
Eu la hram, el la strâns fân,
Și-uite-așa casa mi-o țin,
Eu cu păhăruțu-n mână,
El bea apă din fântână,
Eu în pat, el la prășit,
Bine ne-am mai potrivit.
Strigătură:
Eu în pat, el la prășit,
Bine ne-am mai potrivit.
Ca zahărul mi-i bărbatul,
Asta vede întreg satul,
Mie nu-mi mai trebe’ altul,
Dar de la cules de vie
Eu l-am dus la primărie,
I-am dat un rachiu să beie
Și-o zis „Da!” fără să vreie,
Dar de-un timp bodogănește,
Se pare că se trezește.
Strigătură:
Dar de-un timp bodogănește,
Se pare că se trezește.
Eu de când îs măritată
Nu spăl rufe în covată
Că-i veche și-i crăpată,
Nu-mi bag mâinile-n aluat
Pentru asta am bărbat,
Mă petrec fără oprire
Că mă știți iute din fire,
Dar o țâră-s alintată,
De bărbat n-ascult vreodată.
Strigătură:
Doar nu-s slugă la stăpân,
De nu tace-l culc în fân
Și ia seama, bade, hăi,
De nu taci te culc în clăi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie care se bucură de un soț supus și muncitor, profitând de rolurile tradiționale inversate în căsnicie. Versurile sunt pline de umor și ironie, sugerând o relație în care femeia deține controlul și se bucură de viață, în timp ce soțul muncește.