M-am refugiat pe cer, mi-am cumpărat o stea
Am plătit cu suferință ca să ajung la ea
Mă cauți disperată, dar acum e prea târziu
Prezența mea nu conta, acum totu-i pustiu
Vreau să ne împăcăm, mi-ai spus „stai și așteaptă”
Ai citit cărți multe, dar n-ai fost în stare să citești o față
Pot spune sincer, mă compar cu gheața
Mă topeam când îmi spuneai te iubesc dimineața
Ți-am pus multe întrebări, dar niciun cuvânt
Nici flori nu ți-aș aduce dacă ai intra în mormânt
Nu ești Angelina Jolie să fii tratată ca regina
Ești una din curvele mele, cu pizda piscină
Îți spun acum ce am de zis, sunt ultimele cuvinte
Te-am iubit ca prostu, te rog ține minte
Altu ca mine nu vei găsi, deci voi fi ultimu
Sunt singuru care ți-a spus te iubesc, adică primu.
Mă tratezi așa, habar nu ai ce simt,
Uită-te în ochi mei, să vezi dacă te mint
Mă crezi tâmpit, crezi că nu-s în stare?
Te-am făcut să mă iubești și fără să-ți aduc o floare
Am plâns prea mult, iar fără să-mi dau seama
Din cauza ta am învățat ce este drama
C-o floare nu se face primăvară, acu-i prea târziu
Îți spun în 3 cuvinte, acum totu-i pustiu.
Refren.
Sfârșit de drum, totul s-a ruinat
Cum ai intrat în viața mea așa ai și plecat
Acum îți spun, n-am fost eu de vină
Aș vrea să mă iubești, dar nu am mașină. x2.
Partea 2.
Ești curvă-n morții mă-tii, hai dispari din viața mea
Te miri că sunt rece, că mă comport așa
Ai lipici la băieți, ești dată cu super glue
Îți lipesc un pumn în dinți, hai nu spune nu.
Ți-ai bătut joc de mine, cum a vrut pizda ta
Ne-am despărțit, ne-am împăcat, da’ mai du-te-n pula mea
Piesa asta-i agresivă, nu vreau s-o cenzurez
Sunt ultimele cuvinte, n-am să te mai stresez.
Mi-ai spus pe mine nu dai banii, nu te contrazic
Te-am câștigat cu 2 lei, direct la loz în plic
Îmi repeți mereu, fa-mă să te iubesc
N-am bmw x6, ca să îți dovedesc.
Realizez acum, știu că n-am fost în stare
Să fac o curvă proastă, să-mi cadă la picioare
Nu ți-am adus o floare, ca să te fac să zâmbești
Era totul prea frumos, mai ceva ca-n povești.
Mi-am irosit timpul cu tine, n-am să mai greșesc
Știam că te iubesc dar nu știam să-ți dovedesc.
Aș vrea să-ți povestesc, dar din păcate te-am uitat
Ai venit cu soarele, acum cu ploaia ai plecat.
Am realizat târziu că ești curvă și nu-ți pasă de mine
Când la telefon spuneai „Baby îmi e dor de tine”
Cu un zâmbet m-ai vrăjit, fără să-ți dai seama
Mi-ai rănit sentimentele și-ai lăsat deschisă rana.
Refren.
Sfârșit de dru’m, totul s-a ruinat
Cum ai intrat în viața mea așa ai și plecat
Acum îți spu’n, n-am fost eu de vină
Aș vrea să mă iubești, dar nu am mașină. x2
Sensul versurilor
Piesa exprimă furie și dezamăgire după o relație eșuată. Artistul se simte trădat și regretă timpul investit, acuzând fosta parteneră de interese materiale și lipsă de sentimente.