Malina Tanase – Rebela

Str. 1
Știu ce vreau și asta-i bine,
Spun ce cred și ce doresc.
Totul e simplu pentru mine
Și îmi place să zâmbesc.
În școala mea sunt cea mai tare,
Asta fiindcă am curaj,
Nu cred în nota la purtare,
Toată treaba-i un șantaj.
E clar,
Așa sunt eu,
Rebela-n felul meu,
Asta-i firea mea
Și nu mă pot schimba.
E clar,
Așa sunt eu,
Mă voi distra mereu,
Nu-ncerc să fiu altfel,
Eu am un singur țel.

REFREN:
Si, sol, la,
Muzica e lumea mea,
Nu e un vis, e locul ideal.
Re, fa, la, si, sol, la,
Asta este viața mea,
Nu e o glumă,
Totul e real.

Str. 2
Eu sunt foarte studioasă,
Dar de mate am uitat.
Muzica e mai frumoasă
Și divin m-a fermecat,
La vârsta mea merg la concerte
Și ajung în primul rând.
Nu mă tem de incidente
Și îmi spun mereu râzând:.
E clar,
Așa sunt eu,
Rebela-n felul meu,
Asta-i firea mea
Și nu mă pot schimba.
E clar,
Așa sunt eu,
Mă voi distra mereu,
Nu-ncerc să fiu altfel,
Eu am un singur țel.

REFREN
x2.

Sensul versurilor

Piesa exprimă spiritul liber și independent al unei tinere care își urmează pasiunea pentru muzică. Ea sfidează convențiile și se bucură de viață, rămânând fidelă propriei naturi.

Lasă un comentariu