Te privesc, de pe un scaun mut
Observ doar ce iese la iveală, nimic
Altceva. E prea mult!
Ajung acasă, camera-i pustie,
înecată de gânduri, de voci, nici ea nu știe
Mă chinui să te uit, dar inima nu acceptă
Refuză constat orice relație perfectă
Și o mustrez, nu o las să se implice
Dar tentația să scrie, îmi e dor de tine,
trebuie s-o explice
Îmi ocup mintea cu ale mele bazaconii
Poate așa ajută, dar pe cine să mint când
Știu ce am în inimă
Te iubește și te vrea, nu fii străin
Întoarce-te la ea, te va iubi iar, așa cum a
făcut-o cândva
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința puternică și lupta internă de a depăși o relație. Naratorul este chinuit de amintirea persoanei iubite și de tentația de a se întoarce la ea, deși încearcă să se convingă să renunțe.