Capuri la amiezi împrăștie aburii pe străzi,
A-nceta să crezi înseamnă a dori să crezi,
Deocamdată mă păstrez după cum vezi,
Eu creez un univers pentru astăzi.
Și… toată lumea mă învață să aștept,
Dar a răbda nu-nseamnă oare-a te strica-ncet?
Nu vreau să m-amăgesc dar nici ca va pica din cer,
Eu măcar încerc să vă extrag măcar un cec.
Și e măcel când îți cer să fii demn, e lucru mare,
Când ticăloșii se ridică să le stai în cale.
Insule, ori stai retras pe o insulă,
Ori insinuezi o dramă cu abisul tău.
În devenire Luceafăr, cu palme după ceafă,
Cam așa o să înceapă noul meu discurs, deci iată:
Ceartă cu inima de piatră, dă vina pe artă,
Că-i risipă și că nimănui acum nu-i arde.
Dacă te bucuri prea mult – te-ntristezi la fel de mult,
Deci reversul monedei e tot rotund.
Eu nu răspund de cum asculți, tu sunt
Multe altele pe care să le-nsum.
Sub drumul meu se-ascunde nu doar prundisul,
E fix lama de sabie cu două tăișuri.
Ce te face bogat? Banii sau onoarea?
Tu trebuie să meriți căci pe nimeni nu-l doare.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de merit și valoare personală. Vorbitorul se confruntă cu întrebări despre ce înseamnă să fii bogat cu adevărat, dacă banii sau onoarea sunt mai importante, și subliniază importanța de a merita ceea ce ai, deoarece nimănui nu-i pasă de efortul tău.