Mi-a fost greu să aflu
cum să scutur praful
fără să mă mint, fără să-l ating pe altul.
Am zile numărate, ce lăsăm în spate?
Unele greșeli nu mai pot fi reparate!.
La câte lacăte am avut, împacă-te
cu faza că dacă te
îngheț – îmbracă-te.
Am văzut căldura și nici n-o pretind,
voi ați inventat emoții și v-ați șters pe mâini.
Eu încă mă deschid din stimă,
dar inteligența vieții e retrospectivă.
Farmecul se va epuiza într-o zi
și o minte nouă se va naște din explo-zii.
De multe ori plecarea e un nou succes,
mai mult neobservat pentru că-i subînțeles,
dar toate astea-s teorie pe hârtie,
oare viața-n operații matematice e vie?.
Unii au nevoie de dovezi și
unii au nevoie de credință,
unii au nevoie de dovezi și de credință,
nu faci decât să te minți cu tendințe.
Uneori lucrurile sunt atât de clare
încât nu mai au nevoie de vreo demonstrare
și până să închei isprava
nu săpa prea adânc c-o să te ardă lava.
Ne-am cam rătăcit prin problemele științei,
prețul plătit a fost uitarea ființei,
deghizarea asta mult nu ține,
tu fii onest și vei avea probleme mai puține.
La ce bun emoția unui actor stresat
pentru niște spectatori dezinteresați
cu umerii lăsați pe urmele lui Sartre,
indeterminarea m-a adus la libertate.
Sensul nu e niciodată dat,
el trebuie să fie construit și surpat
până la esență cu toată certitudinea,
nimic nu se schimbă decât atitudinea.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța plecării ca un nou început și despre introspecție. Explorează ideea că uneori, pentru a evolua, trebuie să lăsăm în urmă trecutul și să ne concentrăm pe prezent, acceptând că sensul vieții este construit, nu dat.