Ce-auzi acum e-ntârzierea somnului
Fac asta noaptea pe-ntuneric când nu pot să dorm mai mult
Și când nimic în jur nu mă mai bucură
Când fără să vreau cânt și asta mă mai scutură
Mama se supără că “scurt pe doi-ul” ei
Astăzi n-a avut efect, dealtfel ca de obicei
Atentia-mi alunecă la geam și parcă
Mă mir cât de greu poate fi un cearcăn
Zilnic îmi promit că mâine voi dormi mai mult
I-o minciună clară, nu mai suflu în iaurt
Dezmintirea mea-i un furt la fel ca toate
Nici o precizie la câte nopți am în spate
Mâine scoală-te, spală-te, justifică-ți starea
Asta dată cât de scump m-a costat alienarea
Treaba-i fix ca un carnet de rime
Dai atenție textului și uiți de tine
Și nu știu cine-i cu problema eu sau voi?
Când voi sunteți eu, iar eu sunt un fel de noi,
Am o presimțire că adevăratul centru
E locul unde-ncepe tot ce nu percepi tu
Deocamdată am descoperit neantul
Un obiect negândit de nimeni și nu altul
Sunt în relație cu tot ce mă doare
Actul conștiinței e un act de vizare
Am fost sincer câte ori a fost nevoie
Dar plutesc încă peste problemă, ca Noe
Nici Cerul nici Pământul nu le creez eu
Sunt puternic și tăcut și mă tem de…mine
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de izolare și introspecție nocturnă, oscilând între realitate și percepție subiectivă. Vorbește despre lupta cu insomniile, alienarea și teama de sine, sugerând o căutare a sensului într-o lume percepută ca fiind potențial auto-creată.