A fost odată ca niciodată
Dar povestea asta e adevărată
El a iubit-o, ea l-a iubit
Dar după un timp s-au despărțit
Într-o zi la un îndemn
Ea a dispărut fără să dea vreun semn
Pentru el a fost infern
Pentru ea a părut etern
El căutând-o s-a pierdut pe sine
Ea uitându-l s-a uitat pe sine
Și-au pierdut mințile în așa hal
Încât au ajuns amândoi la spital.
Refren:
A fost odată nu de mult
Ar vrea s-o ia de la-nceput
Acum ei nu se mai găsesc
Dar știu că încă se iubesc.
El a fost primul cu aripile rupte
Ea fără el nu putea să lupte
Totul a pornit de la o viziune
Așa a realizat că are o misiune
Trebuia să afle ce s-a-ntâmplat cu el
Și dacă va mai fi vreodată la fel
Să-l lase i se cerea prin îndemnuri
Dar a continuat ghidată de semne
Ea căutându-l a găsit putere
El uitând-o simțea durere
Pe de-o parte se simțeau aproape
Însă destinul crud îi ținea departe.
Refren:
A fost odată nu de mult
Ar vrea s-o ia de la-nceput
Acum ei nu se mai găsesc
Dar știu că încă se iubesc.
Încă mai speră crezând în trecut
În amintiri pierdute aripile și le-a frânt
Soarta însă nu era de partea lor
Abia atunci le-a prins din nou în zbor
Destinul s-a întors parcă în oglindă
Ea fiind în cădere, el a-ncercat s-o prindă
Și pentru o clipă a strâns-o la piept
Dar după cum se știe nimic nu e perfect
Când totul părea să prindă iar rost
O flacără stinsă a tras-o în jos
Din acel moment nu s-au mai văzut
Și totul a rămas la timpul trecut.
Îi văd călătorind
Urmează un destin
E scris că într-o zi
Se vor reîntâlni
Și când vor fi doar ei doi
Vor da timpu-napoi… înapoi.
Refren:
A fost odată nu de mult
Ar vrea s-o ia de la-nceput
Acum ei nu se mai găsesc
Dar știu că încă se iubesc.
A fost odată nu de mult
Ar vrea s-o ia de la-nceput
Acum ei nu se mai găsesc
Dar știu că încă se iubesc
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste tragică, marcată de despărțire și pierdere. În ciuda obstacolelor și a suferinței, există o speranță persistentă că destinul îi va reuni pe cei doi.