Vreau doar răbdare, să pot să mă inspir
Să pot s-alerg prin timp nebun, ca un clown la circ
N-am vrut să mă maturizez, vroiam să rămân copil
Dar timpul nu stă-n loc și am cedat în fața lui, și.
Trec toate, trag și dau din coate
Într-un sistem bolnav blestem, locu-n societate
Dă-mi dreptate. căci prea puțin o mai văd
Închiși după bari, fără a pune întrebări.
Cică, nou an, noi timpuri
Și e greu, nu se referă la ce crezi tu
Am ajuns să plângem, ca și copii mici
Că n-avem cum să-i înfrângem, tre’ să suportăm aici.
Se dau amici prin poze, da’ pozele mint
Căci ajunși s-atingă puterea te pierd în timp
Și trec ani și ani, și nu poți să-i schimbi
Trec ani și ani, și mulți mor grăbiți nepregătiți.
REF:Nu schimbăm nimic și tăcem, ce putem să facem?
Când suntem prea docili, nu cunoaștem dreptate
Când viața se decide, după birouri și dosare
Vom ajunge să cerșim o rază de soare.
Dar nu schimbăm nimic și tăcem, ce putem să facem?
Când suntem prea docili, nu cunoaștem libertate
Când viața se decide în hârtii și acte
Vom ajunge să murim cu toții de foame,
E vina lor.
E vina lor, că deja mă pregătesc să mor
Căci lupt aproape singur, fără ajutor
„Urmărește-ți visul”, am rămas doar cu coșmaruri
„Dezvăluie adevărul”, prea mulți sunt orbi și cred că-s bancuri.
Nu mai încerca să-mi dai sfaturi, Vad și eu cum merge
Taxe, fără pensii, non salar, halal lege
Nu pare să le pese, bine că nouă ne pasă
Doar e viitorul nostru-n joc, și nu-i loc de joacă.
Un fel de ironic și comic, facem haz de necaz
Glumim de probleme, altceva n-ai ce să-i faci
Dar nu m-am împăcat cu gându’, c-am rămas fără speranță
C-am rămas fără o șansă, că au câștigat ei.
Ți-am că e război, dar tu te minți că-i pace
Te-ncrezi în vorba lor, ești de a lor drace
Atunci ce mai vrei, te lupti pe doi lei
Când ei se-nneacă-n gramezi, mă-nțelegi, hey.
REF:Nu schimbăm nimic și tăcem, ce putem să facem?
Când suntem prea docili, nu cunoaștem dreptate
Când viața se decide, după birouri și dosare
Vom ajunge să cerșim o rază de soare.
Dar nu schimbăm nimic și tăcem, ce putem să facem?
Când suntem prea docili, nu cunoaștem libertate
Când viața se decide în hârtii și acte
Vom ajunge să murim cu toții de foame,
E vina lor
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea și dezamăgirea față de o societate coruptă și injustă, unde oamenii sunt pasivi și nu luptă pentru drepturile lor. Artistul simte că viitorul este compromis și că speranța se stinge, dând vina pe cei care conduc și manipulează sistemul.