Soarele s-a-ndrăgostit!
Dar de cine credeți oare?
De splendida noastră lună
Ce străluce când răsare.
Ea, îi știe lui iubirea
Și o știe și pe-a ei,
Dar ce trist că nu se poate
Să se vadă între ei.
Și așa, timp după timp,
Ei dispar și-apar pe rând
Cu iubirea reciprocă
Ce și-o poartă doar în gând.
Poate de s-ar fi-ntâlnit
Pe meleag de univers
La o vreme oarecare
Ar fi luat-o-n sens invers.
Și din iubirea cea mare
Declarată pe vecie
Ar fi rămas doar divorțul
Consemnat pe o hârtie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire imposibilă între Soare și Lună, o iubire platonică ce se consumă doar în gând. Sugerează că, dacă s-ar fi putut concretiza, o astfel de iubire idealizată ar fi putut sfârși printr-un divorț banal.