Ne-am mai făcut puțină faimă
În ’89 de Crăciun
Când cu precizie s-a țintit
În cel ce ne era stăpân
Și am scontat pe mult râvnita,
Dorita liberalizare,
Creând prilej de dulci iluzii
Și pagini multe de ziare.
Dar am omis previziunea
Că s-ar putea mai rău să fie,
Îmbătându-ne cu apă rece
Din trista noastră Românie.
Parcă blestem a fost asupra-i
Și a întregii națiuni
Ca din ce-a fost odată demn
Lăsat din moși și din străbuni,
Să se aleagă doar neghina,
Făcând ca poporul exasperat
Să nu mai înțeleagă rostul
Celebrei lovituri de stat.
L-aș cita pe Eminescu, întrebând:
„Unde ești tu, Țepeș Doamne,
Și cum de n-ai strănepoți
Să se-aleagă unul care
În fața lui să tremure toți
Și să facă-o demonstrație
De cum ar trebui să fie
Schimbarea complet la față
Într-o nouă Românie?”.
Nu am scris atunci nimic
De ziua Nașterii Sfinte,
Când actul înfăptuit
M-a lăsat fără cuvinte.
Nu este pagină-n istorie
Și nici o națiune n-a comis
În ziua de Crăciun o crimă,
Oricât era dușmanul de proscris.
Ne mai mirăm de biata soartă
De azi a țării noastre
Și ne-ntrebăm ce demon oare
Ne urmărește dintre astre.
Chiar de am ocoli subiectul
Dorind să-l ștergem din memorie,
El rămâne-un document unic
Pentru scurta pseudo-glorie
A celor ce-au crezut în ea.
Poate acest Crăciun s-aducă
Schimbarea care se dorea
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra dezamăgirii resimțite după Revoluția din 1989, când speranțele de liberalizare nu s-au concretizat în îmbunătățiri reale. Se exprimă nostalgia pentru un lider puternic și se critică violența din timpul Revoluției, punând sub semnul întrebării sensul sacrificiului.