Cred în valoarea de schimb a iluziilor,
Ele se scarpină în ureche cu piciorul,
Ele funcționează mereu pe dos.
Iluziile sunt arma cu care împușcăm râsul,
Iluziile sunt foarte amuzante
La orele de audiență,
Îndrugă verzi și uscate
Și nici nu-ți vine să crezi ochilor
Câtă credință pun ele în ele însele.
Intrarea în grevă a plămânilor,
Respirăm până când ne ia dracu
Și atunci se cheamă că am murit.
Primul lucru care-ți sare în ochi este într-adevăr
Greva plămânilor,
Ei stau de parcă ar pândi ceva, de parcă ar ciuli
Urechea,
Nu mai forțează găicile vestei,
Apoi inima și celelalte încetează lucrul
Ca la o carieră de piatră,
Nici-un ciocan, nici-o bubuitură,
Nici-un ecou.
Ce se petrece în acest timp cu sufletul?
Greu de spus
Dar zau, dacă n-aș da oricât să aflu.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura iluziilor și impactul lor asupra percepției realității. Meditează asupra morții și a incertitudinii legate de soarta sufletului, sugerând o căutare disperată de răspunsuri dincolo de existența fizică.