Pe-o lungă și aspră și stearpă șosea,
Ca toate șoselele lumii.
Pe-o lungă și aspră și stearpă șosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-și clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghițele humii.
Refren:
Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieții.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie și caldă și rea.
Dar furca cu brațele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeții.
Zoreau însetații s-ajungă să bea,
Ca toți însetații din viață.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie și caldă-i gonea.
Și-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe față.
Și-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toți ce-o cunosc: APA VIEȚII.
Sensul versurilor
Piesa descrie căutarea iluzorie a satisfacției în viață, simbolizată de o fântână cu apă nepotabilă. Oamenii, însetați de sens, se confruntă cu dezamăgirea, unii reacționând cu tristețe, alții cu cinism, acceptând natura amară a existenței.