Lucaci Florentin – Regele și Virginele Moderne Îndrăgostite

REGELE ȘI VIRGINELE MODERNE ÎNDRĂGOSTITE
Iubire mare mi-ai arătat de prima data, eu eram mai deștept
Acum îmi închipui ce delicii virgine mi-ai pregătit, abia aștept
Am mantia plină de decorații nobile, se întind pe întregul piept
Nu mai e un curtean să o aibă mai mare ori să fie mai deștept
În castelul construit de mine cuvântul meu e unic lucru cert
Stau cu soția la masă, pun țara la cale la un pahar de vin fiert
Domnișoarele virgine de la castel au un lucru veșnic concret
Să-mi întrețină mereu tonusul fizic, ambientul, moralul inert
Să vină îndată al țării ministru de finanțe, nu mai avem buget
Nu mai am cu ce plăti înalții dregători și eu sunt circumspect
Văd că bogăția unor supuși este mare față de-al funcției antet
Trebuie să reglez toate veniturile nesimțite la modul perfect
Da, măria ta, aici sunt, știu care e voința, doar am și eu intelect
Să tai trei sferturi la judecători dacă considerați acest aspect
De tai două treimi și la procurori cred că ne încadrăm perfect
Să nu se supere nimeni, o să mărim cu minus tot ca la pașopt
Bine ministre, dar te avizez, trebuie să-mi zugrăvesc castelul
Cu glet și lavabil de cea mai bună calitate și să repar rastelul
Cu armele de vânătoare, până nu-mi fac dușmanii mei felul
Că uite le țin încărcate cu muniție și pe pian nu sunt genul
Trebuie să fiu exemplu bun supușilor mei și de organizare
Nu să zac în mizerie, dezordine, așa cum zice și vrea fiecare
Da, sire, am înțeles, creştem negativ pensiile după verificare
Armata să cumpere mai puține gloanțe și haine de purtare
Poliția să mai renunțe la concediile la munte și de la mare
Desființăm specialele, adio la cincizeci de ani pensionare
Și-așa lucrul în fabrici și-n uzine e pentru destinele amare
Pentru mine tot ce-mi ordonați e chiar o mare provocare
Bine, m-am hotărât contabile, așa vei face, mai vii în ianuarie
Să vină la mine dar repede ministrul justiției în pas grăbit
Aici eram, doamne împărate, dar să intru nu am îndrăznit
Șezi la masă, servește-te, cu tine am ceva delicat de vorbit
Am hotărât să grațiez câțiva ocnași, jude, bine că ai venit
De ziua mea vreau să spun poporului că e cam greu obidit
De o mână de boieri, moșieri și burghezi, iar eu m-am ofilit
N-au mai nimic săracii mei supuși, n-au nici lumina de citit
N-au pe masă pâine, lapte, carne, ouă, vin, nici țuică de pilit
Eu vreau un popor prosper, sănătos, nu slab și rău afanisit
Bărbați jalnici ca brazii și femei faine, harnice, bune de iubit
Nu oameni bolnavi, cobză, slabi, înfometați, veșnic nehrăniți
Sau hoți și criminali, ocnași, proxeneți și tot felul de bandiți
Nu vreau să mai văd clanuri conduse, protejate de acoliți
Nici noi victime ale sistemului juridic parazitat de neșcoliți
Tu, ministrule al justiției, plecând de la mine ce ai de gând?
Nu vreau boceli, cuvinte goale și să nu te ții de legământ
Sire, eu am iubit pe oameni de când sunt pe acest pământ
Da, grațiere de ziua ta, doamne, este un semn sacru, sfânt
Scoate pe deținuții îndreptați din ocnele mari și sărate
Unde nu ai nici loc să stai pe scaun, ci numai pe spate
Fă lista cu voia măriei tale și le voi redacta eu pe toate
Dar fără supărare pentru mâncare ministrul agriculturii
Îți va spune el direct cum faci ca toți să aibă de-ale gurii
Iar clanurile toate vor dispare și vor da meandrele urii
Pe posturi bune de cerșetori în occidentalele landuri
Iar de vrei un popor sănătos cheamă ministrul sănătății
El a pus în țară bazele medicinii care este paznicul vieții
Eu am încercat să fiu paznicul legilor tale și-al dreptății
Nu am căderea să te îndrum unde profesioniști sunt alții
Bine, jude, ministru, îmi place vorba ta, vei primi lista mea
Restul te ocupi tu, mie să-mi spui cum, când voi decreta
Ministrul de război să vină la mine dacă mai vrea o stea
Sunt pus pe fapte mari de rege iubitor, nu e deloc aievea
Sire, ministrul agriculturii cere să intre în audiență regală
Să intre, să vezi ce mutră face și ăsta că am cămara goală
Și poporul meu veșnic e mereu înfometat sau stă pe oală
Când nesimțiții speciali ghiftuiți muncesc într-o doară
Intră ministrule agricol, cum facem să hrănim poporul?
Îi povestim de molime și-l mințim din nou cu televizorul?
Îi punem să poarte masca, să facă curat cu aspiratorul?
Îi punem să se izoleze în bordeiele mici cu calculatorul?
După trei luni le dăm un pic de libertate prin grădină
Cât să se ducă la muncă și să robotească o zi lumină
Economia să pornească, noi să nu mai stăm în beznă
Să avem din nou noi speciale mari și pensia nesimțită
Căci dacă vor mai sta în izolare și nemunca toți așa acasă
Ne vom trezi toți torționarii abuzivi în cursa periculoasă
Că nu mai avem deloc ce aduce acasă și pune pe masă
Deși ne-am prezervat aceste drepturi cu forța odioasă
Gata înțeleg, ministrule agricol, tu dai vina pe securiști
Că sunt ba torționari, ba portocali, ba acum foarte triști
Și că susțin din umbră bandele criminale și de găști
Ce fac legea în comitate cu fața toată acoperită cu măști
Bine, agricultură, crezi că trebuie să mai cumpăr grâu
Sau să pun virginele de la palat să muncească la greu?
Eu nu am de gând să fiu părăsit de femei ca un leu
Am fetele mele speciale, spălate, educate, virgine și eu
Nu-i așa, agricultură, acum că plouă continuu fără oprire
Îmi crește și mie ratingul așa numai dintr-o privire
Căci virginele dornice ba de secs, ba de repede mărire
Îți spun în față, rege, să nu ai parte de o mică otrăvire
M-am supărat pe ele și le-am dăruit derutat și grăbit
Scule de top de la secs shop, instrumente de auto iubit
Deși preafericitul pus de mine nu prea le-a proslăvit
El însuși se pare la virginele experte nu prea fericit
Și sire, ce mai stai acum, trimite la păstârnac la cules
Pe toți supușii care nu vă iubesc și nu mai au de ales
Nu mai ai timp de poveștile cu stai acasă, bineînțeles
Găsești iarna alte virgine în sat dacă-ți pui un fes
Păi, măi agricultură, eu vreau mâncare, ori n-ai înțeles?
Nu vreau numai virgine care fac secs după interes
Mâncare o să ai destulă pentru fiecare om din țară
Eu nu te mai rețin, sire, dar îți spun însă a doua oară
Dacă supușii tăi săracii nu mai au pâine de mâncat
Dă-le să pape cozonaci cu banii scoși la bancomat
Împărate, a venit și ministrul sănătății, îl primești?
E slab săracu, parcă are gripă și casă-n Giulești
Ce să mai poată spune acesta, figură de povești
Când de la siguranța deja ați primit reale vești
Zi, doctore ministru, tu știi că pun bază pe voi
Să scăpați țara de gripe, boli grave și noroi
Dar nu numai mâncând ceapă, slană și usturoi
De-aia am cheltuit eu averi și banii mușuroi
Măria ta, eu am poțiunea magică, soluția perfectă
Chiar dacă e cam abuzivă, ca să nu spun abjectă
Închidem toate granițele și școli, teatre, operetă
Închidem și pe supuși la neveste sau la o majoretă
Și toți care rămân pe străzi îi strângem cu spahii
Și-i deportăm pe toți grămezi pe insula fericirii
Fără acte, fără bunuri și fără drept de întoarceri
Și-am scăpat așa de toți cei care ne fac deranjuri
Măria ta, cu cei dragi și suitele regale divine
Au pregătite cazinouri pline ochi de virgine
La alegere sunt gata chiar și iape nărăvașe
Crescute de mici cu lapte de capră și moașe
Nici n-o să observi, măria ta, că ești în carantină
Vei fi iubit și zi și noapte pe rând de o virgină
Gioconda e o palidă replică, o copie neprietenoasă
Care mai mult e concediată și lucrează de acasă
Nu mai e de mult prima, nici nu mai pare frumoasă
Pe lângă virginele sălbatice ce-o să le ai în casă
O să fie toate moderne, modele îndrăgostite
La cât de bine măria ta va binevoi a fi plătite
Se vede că ești ministrul sănătății
Și ăla care te-a chemat al dreptății
Și ăla dinaintea lui al agriculturii
Fie, o să ordon armatei ce ai spus
Să scap de toți ăia până la apus
Dar ascultați mă voi bine toți patru
Eu sunt regele și mă fac ca dracu
De nu executați tot ce ați promis
Vă veți trezi în cel mai negru vis
Nu mă faceți voi pe mine regele
Un biet guvern vasal și sinistru
Vă schimb pe toți ca pe mărgele
Vreți acum și un prim ministru?

Sensul versurilor

Piesa este o satiră la adresa clasei politice și a corupției din România. Regele, personaj central, ia decizii absurde și este înconjurat de miniștri incompetenți, reflectând o imagine caricaturală a guvernării.

Lasă un comentariu