PARFUM DE FERICIRE – PERFUME OF HAPPINESS.
Ce-mi plac rochiile tale noi
Noi stăm în brațe amândoi
Ba îmbrăcați, ba uzi, ba goi
Radiezi, ești plină de iubire
Miroși a parfum de fericire
Și ești nevastă, ce împlinire!
Ce dulce este viața ta acum
După iubire cu apă și săpun
Nu tot singură vreau să spun
Mă strângi și țipi ca un nebun
Îmi dai toate dulcețurile tale
Simțurile noastre o iau la vale
Nimic nu le mai stă în cale
Mă exciți atât de tare, este jale
Mă săruți peste tot continuu
Senzații, nu e nimic ambiguu
Joc detașat pe teren la centru
Din toate părțile ești numai tu
Îmi crești maxim formele, focu’
În joc nimic nu mai e al nostru
Mă muști, ești un mic monstru
Țipi tare de tot, îmi pierd auzul
Mi-ai păstrat deliciile virgine
Foc sacru numai pentru mine
Ca un întreg stup de albine
Nu ne înțeapă, ne iubim bine
Când obosită tu vii de la birou
Mă asaltezi, mă săruți din nou
Rămân asfixiat, o figură de bou
Iar ne iubim, nu e un lucru nou
Spui că pentru mine te-ai păstrat
Virgină și cu iubire m-ai asezonat
Surpriză mare, însă toată a intrat
Și cearșaful alb e destul de curat
În loc de gesturi naive și stângace
Iubești ca fachira pe covor de ace
Mă întreb ce virgină o fi asta, drace
Că de o lună nu mai îmi dai pace
Ești o mașină de iubit profi la 360
Din toate unghiurile o bagi la meci
Și apoi iute de tot o freci și o aduci
Erupții majore și tari ca două nuci
O iei din nou bis de la cap în papuci
Faci ochiuri moi pe mine cu lăptuci
Ești o mașinărie 3D în modul teren
Mă simt mereu ca un călcat de tren
Mă simt din un expert un biet alien
Mă prelucrezi rău în frenetic antren
Spui la orgasme că ai de recuperat
Anii când în seamă nu te-am băgat
Deși m-ai iubit udă toată și nesperat
M-ai reclamat cu falsuri premeditat
Cu toți interlopii din târg te-ai afișat
Ca vulpița că aveai video de turnat
Tu erai virgina de servici în habitat
Care nu se culca deloc cu un bărbat
Pentru un casting la un rol de rahat
Deși veneai la două de la el din pat
Plină de pete și cu un aer maculat
Dar la control tot virgină ai pontat
Că săracu’ tot în chiuvetă a ejaculat
Nu se pune radical din oral la pătrat
De asta și ca porcul te-ai îngrășat
Că în loc de sport și de zilnic alergat
De-ndoit whisky cu promo te-ai luat
Și de curvasarit din zori pe-nnoptat
Acum vrei să te fac nevastă curată
Cum ai mai vrut tu în dosare odată
Dar eu nu umblu cu o minge spartă
Ce se dă cuminte din poartă-n poartă.
LUCACI FLORENTIN
MAGIC POETRY GRANDMASTER
COPYRIGHT 2020
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație pasională, dar toxică, plină de ironie și sarcasm. Naratorul este prins într-o relație cu o femeie care se prezintă ca fiind inocentă, dar este de fapt experimentată și manipulatoare.