Lucaci Florentin – Half Life (Te Vad)

Half Life (Te vad).
Trăim urgii, trăim vremuri ciudate,
Foc pe pământ, foc în păduri,
Bătrâni, adulți, copii salvați de ape,
Foc aprins de criminali ori de călduri.
Mergem la mare-n luna mai și iunie,
Ce frumos e afară, tu-mi spui mie,
Ce caldă-i marea și ce apă curată,
Asa pură nu am văzut-o niciodată.
Marea noastră neagră-i parcă verde,
Numai cei mici la stat nu o pot vedea,
Plaja nouă e mare cum ne place nouă,
Nu sunt oameni, o împărțim în două.
În partea ta de plajă și de mare,
Ne iubim noaptea și soarele răsare,
Pescarușii-s martori la a ta grea încercare,
N-au mai văzut nici ei așa iubire mare.
În partea ta de cameră și pat,
Vin numai eu, te iubesc până cad lat,
Te iubesc tandru, dar tu mă faci șah mat,
Aș mai mânca ceva, dar nu neapărat.
Mai bine mor de sete decât să plec din pat,
Inima-n mâini toată noaptea mi-ai luat,
Noi nu am împărțit numai plaja și marea,
În două bucăți mari pân’ se termină zarea.
Noi nu am împărțit numai camera și patul,
Nu facem zgomot să audă tot orașul,
Noi am împărțit frumos în două viața,
Atât de lungă cât ne-o duce ața.
Și acum îmi faci cafeaua dimineața,
Îmi faci apoi suc la robot de grefe roșii,
Mă simt de 20, nu mă mai simt ca moșii,
Te fac șah mat pe bune, nu pe șotii.
În partea ta de viață e cer albastru infinit,
E tot ce am mai scump, tot ce am iubit,
E partea mea de plajă și de mare,
E tot ceea ce mă mai ține în picioare.
Sunt nopțile cu mii de stele colorate,
Zilele ce le veghezi pentru a nu fi deșarte,
Sunt clipele de fericire și de bucurii,
Cu zecile, cu sutele, cu miile de mii.
E partea mea de cameră și pat,
Al tău cu drag soț și iubit băiat,
De grija căruia ai suferit, te-ai alarmat,
M-ai îngrijit la greu, viața mi-ai redat.
E partea mea de viață în lumină albă,
Înconjurată de culori ca la o nalbă,
În partea ta de viață este briza mării,
E linia orizontului, e bunătatea sării.
E aerul marin umed, curat al zării,
Tu ești regina mea, ești viitorul țării.
Pe partea mea de plajă și de mare,
Sunt mereu singur și în așteptare,
Ce nu mai vii odată, de ce nu mai vii oare,
Doar ai venit odată la însurătoare.
Hai, dă-mi mâna ta, nu te mai eschiva,
Nu vezi ce viață ai banală și anapoda,
Îmi ești promisă chiar de tatăl tău,
Care-nainte de a muri a pus pe capul meu
Coroana țării tale, împărăția marelui zeu,
Iubirea ta divină n-o să-ți pară rău.
În partea mea de cameră și pat,
Ești tu, nu vei cunoaște alt bărbat,
Te aștept, regina mea, la măritat,
Regele tău înalt, deștept, frumos și talentat.
LUCACI FLORENTIN
AUTHOR CREATOR
COPYRIGHT © 2018