Loyal – Iartă

Intro : (Mihaela Runceanu)
[Inima mea îmi spune, vorbește]
[Inima mea îmi spune…]
Și alunecări de teren vin, pe pământul fertil
Unde-i plantată inima mea
De-aia umblu cu ea în dinți și-un pahar de vin
La îndemână să-mi îndulcesc trăirile.
Pare-n zadar, plouă și tună într-un peisaj de prost gust,
tot mai amar și nu mă las purtat de sentimente pierdute-n făraș
de-o fată ce-mi jura iubire odată [pleacă]
Inima iartă și dă-mi curaj să-naintez chiar dacă o să doară
Că-afară-i pustiu, cenușiu și sincer ca de boală.
Încă viu bag la-naintare printre rânduri,
Ultima suflare când mulți mă vor în pardesiu de scânduri.
Că ani trec, prieteni fug trași ca de magnet
La fel de beznă-n capăt de tunel și nici urmă de bec.
Nu plec capul, chiar de-mi simt pe umeri plumb
Asfaltul de pe strada mea mi-e martor!
Niciodată n-am fost la pământ,
Și-am făcut mult prea mult rău multor persoane
Acum e prea târziu să plâng.
Inima iartă, știu, pot fi mai bun de-atât…!

Refren : (x) 2
[Iartă, inima iartă]
[Tăcerea te roagă și gândul, te ceartă…]

Și încă simt înțepături că mi-au murit prieteni buni
Și-acum regret, nu i-am purtat pe ultimul drum
N-am fost prezent.
Imatur în comportament, m-am izolat singur de neam pt 5 ani
Și m-am întors străin, defapt de mult eram.
Aspiram la maturitate, mult prea timpuriu uitând ce-i esențial
Visând prosperitate, gândeam prea departe [de ce?] [că-i real]
Potul câștigător refuză să se arate,
Doamne, fă-mă nemuritor să-l caut o eternitate.
Poate sătul de toate am zis că nu mai vreau,
să cred în tot ce-i bun în om, când bunurile dispăreau.
Și-n zadar, aș încerca pe loc timpul-napoi să-l dau
să retrăiesc ce-a fost odată, să apreciez ce nu mai am
[nostalgie]
Pareri de rău mult prea puține, las să se vadă o oaste
de gânduri noi se naște, încrezător am să le scot la joacă
În 15 cai, pe-o miriște de foi să aștern liniște
Și-n doi să șterg povești triste scrise de oameni răi.

Refren : (x) 3
[Iartă, inima iartă]
[Tăcerea te roagă și gândul, te ceartă…]

Sensul versurilor

Piesa exprimă regretul pentru greșelile trecutului și dorința de iertare, atât din partea celorlalți, cât și din partea propriei inimi. Vorbitorul reflectă asupra pierderilor suferite și asupra importanței de a învăța din experiențe pentru a construi un viitor mai bun.

Lasă un comentariu