Loredana Vitelaru Nicoleta – Am Să Mă Întorc, Lioara

Am să mă întorc, Lioara,
Îmi iau rămas bun, de la tine, acum într-o zorire,
Trecu un miez de noapte, plin de fericire.
Tu să nu plângi, Lioara, cât voi fi plecat
Am să mă-ntorc la tine şi pruncul ce-am lăsat.
Eu, plec pe drumul negru, pentru un trai mai bun
Şi să m-arunc în neguri de pulbere şi fum,
Dar am să-ţi scriu, Lioara, pe cer când e senin
Cu un sărut din lacrimi, în ce zi o să vin.
Tu să te rogi, în noapte, căci zorii iau cu mine,
Şi să vorbeşti cu luna, dorul să nu-l simt
Să îmi trimiţi o rază, să ştiu că-ţi este bine
Şi să mă cuprindă, să-mi treacă de iubit.
Să nu fii întristată, de-o fi să întârzii
Şi nici basmaua neagră să nu o porţi pe cap.
Că eu, am să mă întorc, Lioara, pe un curs de râu
Sau când v-a bate vântul, de-o fi şi o să scap.
Noapte, spune-mi tu, de-al meu iubit se-ntoarce
Căci zorii nu mai vin, cu veste să-mi aducă
Dar aspru peste faţă, vântul mă tot bate
De mă cuprind fiorii, de parc-ar fi nălucă.
El te-o îmbrăţişa, te-o săruta pe frunte
Şi pruncul tău din pântec, s-audă vocea lui
Când vântul te-o cuprinde-n braţe
Şi râul o să-ţi cânte la poala codrului.
Vei fi mireasa lui, stăpână peste văi
Şi-o să-ţi presari iubirea, prin ramuri cât mai sus
Iar fiul tău străbată, crestele înalte
Şi să asculte vântul seară în apus.