Arză-te-ar focul de dor,
Arză-te-ar focul de dor,
Că m-ai făcut călător, măi!
Pân’ ninsoare și pân’ zloată
Pân’ nămeții de zăpadă.
Dau ocol câmpia-ntreagă, măi, măi,
Pentru-o puică de mi-e dragă.
Tot pă’ drum, pă drum mereu
Pentru-o puică și-un dor greu, măi,
Pân’ viforniță și ger,
Să-mi văd mândra să nu pier, măi.
Să-mi iau mândra ca o floare, măi, măi,
C-am la inimă foc mare!
Mândră, dorul de ți-am dat
Spune-mi unde l-ai păstrat.
În toarta cercelului
În piatra inelului, măi?
În șirul mărgelilor, of, măi, măi
În sclipitul ochilor, of, of
În obraji de bujor, măi, măi
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unui călător pentru persoana iubită, străbătând greutăți și distanțe mari pentru a o revedea. Versurile explorează unde ar putea fi păstrat dorul împărtășit, căutând indicii în obiecte și trăsături ale persoanei dragi.