Când stropi de ploaie rece ne băteau la geam,
Când suna telefonu’ și nu răspundeam,
Când ne-ascundeam de lume în camera ta,
Atunci simțeam iubirea în inima mea.
Refren: Liviu: De ce taci?!
De ce plângi, dacă nu mă iubești?!
Ba mă vrei, ba m’alungi,
Nu știi… nu știi cât mă rănești.
Alina: De ce plângi, dacă nu mă iubești?!
Ba mă vrei, ba m’alungi,
Nu știi… nu știi cât mă rănești.
Liviu: De ce plângi, dacă nu mă iubești?!
Ba mă vrei, ba m’alungi,
Nu știi… nu știi cât mă rănești.
Alina: De ce plângi, dacă nu mă iubești?!
Ba mă vrei, ba m’alungi,
Nu știi… nu știi cât mă rănești.
Liviu: După un nor, luna timidă ne privea,
Eram doar două umbre după o perdea,
Care se-mbrățișau într-un amor nebun,
Dar unde-s toate astea?! Unde sunt acum?!
Alina: După un nor, luna timidă ne privea,
Eram doar două umbre după o perdea,
Care se-mbrățișau într-un amor nebun,
Dar unde-s toate astea?! Unde sunt acum?!
Refren: (x4) De ce taci?!
De ce plângi, dacă nu mă iubești?!
Ba mă vrei, ba m’alungi,
Nu știi… nu știi cât mă rănești.
Sensul versurilor
Piesa exprimă confuzia și durerea resimțite într-o relație instabilă, marcată de indecizie și suferință. Naratorul se întreabă de ce partenerul plânge dacă nu-l iubește, evidențiind ciclul vicios de atracție și respingere.