Mi-aduc aminte vara-n care am aflat cum se simte.
Roua pe frunte, petalele ude, buzele crude pe flori de munte.
Mi-aduc aminte vara-n care am aflat cum se minte.
Valul de scuze, valul de scuze, plin de venin de meduze.
Da’ am uitat, vai, ce păcat, să-mi înapoiez fluturii în stomac.
Nimeni cald, totu-i fad, stinge ce-i drag şi nu pot să mă-mpac.
Îngheţ ce-ating.
Răspândesc frig.
Nu zic nimic.
Mă sting câte-un pic, câte-un pic.
Damă de Gheaţă,
Am inima sloi.
Alungă-mi, soare, norii şi-apoi
Să mă dezgheţe focul dintre noi.
Ia-mă cu tine printre astre, fii cald cu mine fără pauze,
Dă-mi tot ce nu mi-au dat ei niciodată: linişte şi siguranţa visată.
Să-ţi văd chipul în ceaşca mea de cafea,
Să-mi încălzeşti cu razele tale aşternutul meu moale de nea.
Adu-mi aminte scopul vieţii.
Opreşte cumva sirena tristeţii.
Topeşte odată crusta de gheaţă
Ce mă-nsingurează într-o fortăreaţă.
Scrie-ntr-o carte
Că iubirea poate,
Poate de toate.
Adu-mi aminte, adu-mi aminte..
Damă de Gheaţă,
Am inima sloi.
Alungă-mi, soare, norii şi-apoi
Să mă dezgheţe focul dintre noi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dezamăgire și singurătate, metaforic reprezentate prin imaginea unei "dame de gheață". Ea caută căldură și vindecare, dorind să scape de frigul emoțional și să redescopere iubirea și sensul vieții.