Linkin Park – Un Loc Pentru Capul Meu

Privesc cum stă luna pe cer
Într-o noapte întunecată, strălucind cu lumina de la soare,
Soarele nu îi dă lumina lunii,
Presupunând că luna i-o va datora înapoi.

Astă mă face să mă gândesc la felul cum te comporți cu mine.
Îmi faci favoruri și apoi cu rapiditate
Te întorci și începi să mă întrebi
Despre lucrurile pe care le vrei înapoi de la mine.

Sunt sătul de încordare, sunt sătul de lăcomie,
Sătul de tine comportându-te ca și cum ți-aș datora ceva.
Găsește-ți alt loc să te lăcomești,
În timp ce eu îmi găsesc un loc să mă odihnesc.

Vreau să fiu într-un alt loc.
Urăsc atunci când te prefaci că nu înțelegi,
Vei vedea că nu e așa cum trebuie să fie.
Vreau să fiu energic, nu cu inamicul.
Un loc pentru capul meu.

Poate că într-o zi voi fi ca tine și
Voi călca pe oameni așa cum o faci tu
Și voi fugi de persoanele pe care credeam că le cunosc.
Îmi aduc aminte cum erai înainte,
Erai calmă, erai puternică,
Erai generoasă, dar ar fi trebui să știi
Că dacă îți lași la suprafață generozitatea,
Acum știi cât de tăcută e ea, de una singură.

Încerci să iei de la mine tot ce e mai bun.
Pleacă! (x8)

Sensul versurilor

Piesa exprimă frustrarea față de o persoană manipulatoare care ia constant de la protagonist fără a da nimic în schimb. Protagonistul își dorește să scape de această relație toxică și să găsească un loc unde să se simtă în pace.

Lasă un comentariu