Și știm prea bine că băieții ne vor
Dar asta seara nu îi vrem în decor
O să ne facem de cap până-n zori
Că asta este noaptea fetelor.
Când vine seara plec la drum cu fetele
Rezervorul full, lovim șoselele
Muzica tare, prin toate gropile
La semafor, pe noi toate privirile.
Dansăm în club până dimineața
Uitam de tot, avem poftă de viață
Dansăm până dimineața
Uitam de tot, avem poftă de viață.
Dar nu te vreau lângă mine
Mă simt bine
Chiar dacă nu-ți convine
Am cu mine
Fetele.
Și știm prea bine că băieții ne vor
Dar asta seara nu îi vrem în decor
O să ne facem de cap până-n zori
Că asta este noaptea fetelor.
Și știm prea bine că băieții ne vor
Dar asta seara nu îi vrem în decor
O să ne facem de cap până-n zori
Că asta este noaptea fetelor.
Noaptea fetelor, noaptea fetelor
Noaptea fetelor, noaptea fetelor.
Hey, yo, ia uite cât e ceasul
Nici nu ne gândim, nu
Nu ne oprim, că ne-am încins cu dansul
Turbofin, să danseze chiar și Grasu.
Că fetele mele cu mine țin pasul
Hai să le agați cu basul.
Noi avem grijă la cântar
Pe străzi alergăm, închidem fiecare bar
Seara, când ieșim numai noi, ca fetele
Facem haos total, pierdem toate nopțile.
Dar nu te vreau lângă mine
Mă simt bine
Chiar dacă nu-ți convine
Am cu mine.
Și știm prea bine că băieții ne vor
Dar asta seara nu îi vrem în decor
O să ne facem de cap până-n zori
Că asta este noaptea fetelor.
Și știm prea bine că băieții ne vor
Dar asta seara nu îi vrem în decor
O să ne facem de cap până-n zori
Că asta este noaptea fetelor.
Noaptea fetelor, noaptea fetelor
Noaptea fetelor, noaptea fetelor
Sensul versurilor
Piesa celebrează prietenia feminină și independența. Fetele se distrează împreună, uită de griji și se bucură de o noapte memorabilă, fără a avea nevoie de prezența sau aprobarea băieților.