oameni potriviți la momente nepotrivite
suntem cu toții destinați pieirii
pe cont propriu nu-i cine s-ajute
e târziu să depun mărturii
promis-am că mă schimb dar te-am mințit din nou
și aș vrea să pot spune că-mi pare rău
indiferent indiferent de situație
nu-mi iese echilibrul din fracție
strabat poteci fără de stăpân drum obscur
cerul dă semne de rău augur
eu îi răspund cu privirea
mă-nspăimântă nemurirea
recent sufletul zero hrănirea
viața distopică este topicul
bogatul a ajuns să-nsemne săracul
oameni avuți plini de neajunsuri
desperați se-aruncă de pe diguri.
refren x2:
am un singur ochi nu vreau mai mult
nu vreau să văd tot răul de pe Pământ
gândul mi-e suficient să mă-nspăimânt
vreau să plec pe un tărâm de demult
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de deznădejde și dorința de a evada dintr-o lume distopică plină de suferință. Protagonistul se simte copleșit de răul din jur și tânjește după un loc mai bun, un tărâm de demult.
