Libelullah – Poate-Aș

Strofa 1:
Am spus lucrurilor pe nume și am rămas fără prieteni
Tind să cred că n-au fost cu mine de la-nceput
Să mori, de meritați ceva, n-ați făcut nici cât doi galbeni
Să te bazezi pe cineva-i la fel ca lupta fără scut
Frigideru-i plin, dar totuși nu ai ce mânca
Și crezi că viața ta-i un joc că-i pe nivelul cel mai greu
Nu-ți mai numeri zilele, că sensu’ nu și-ar avea
Și ai mai multe zile naspa decât lei în portmoneu
E ciudat să știi că pleci, dar nici măcar să nu știi unde
Când alții au plecat și n-au lăsat nici măcar umbre
Vrem să lăsăm ceva-n urmă, dar mă tot întreb de ce
Ca dovadă c-am existat, ne e frică de abandonat
Dacă Dracu’ e reprezentat de stările de c***t
Cu părere de rău o zic, eu sunt Iadul însuși
Suntem neînțeleși fiind mormane de cunoaștere
Într-o lume care nu știe să citească.

Refren x2:
Și poate-aș da timpu-napoi cu 6 ani în urmă
Poate-aș vrea să-mi refac o viață mai bună
Dar asta-i tristețea vieții, te opui că n-ai ce face
Și timpul care trece știi că nu se mai întoarce.

Strofa 2:
M***s pe Eminescu, el e el și eu sunt eu
De ce ne sabotăm singuri comparând mereu?
Nu contează că ești cel mai bun, mereu îi unu’ mai bun ca tine
Ce lecție să tragi din asta, nu te zbate, nu le convine
Luna privește Pământul și se simte prost
Că-i la fel de gri și pe pământ la fel de anost
Dacă ești bun, ești luat de prost, dacă nu ești bun, ești c*****r
Tre’ să fim ca după un ghid, dar ne chinuim în zadar
Că orice-ai face, tot nu-i bine
Ce-ți amintești din viața ta-s momente, nici măcar zile
Toți vrem să fim numai ceea ce nu suntem
Totul este ce vor ei să crezi
Toți avem fricile noastre, i-un lucru total normal
Chestia este să nu-aiba un caracter maximal
Știind viitoru-ți vei ruina visele
Totu-i ce vor ei să crezi, nu le-asculta zgomotele.

Refren x2:
Și poate-aș da timpu-napoi cu 6 ani în urmă
Poate-aș vrea să-mi refac o viață mai bună
Dar asta-i tristețea vieții, te opui că n-ai ce face
Și timpul care trece știi că nu se mai întoarce