Strofa 1:
Am avut și io prieteni, nu am fost mereu singur
Dar comportamentu’ de c***t pe toți mi i-a înlăturat
Și pot doar să regret că n-am fost capabil să cuget
Că-s sigur că dacă gândeam și nu ne certam, încă îi mai aveam
Să schimb ceva e prea târziu, mă uit pe tavan și nu știu
Ce să fac în vidu-asta absolut în care mă scufund
O să fiu tras la fund și n-o să am niciun răspuns
La miile de întrebări ce-apar, inima cum să o repar?
Asta e doar o întrebare ce mi-a răsărit în cale
O s-o dau la o parte și nu o s-o iau la vale
O să mă țin pe picioare și știu c-o să rămân tare
Chiar dacă simt că nu mai pot, voi îndura ca un robot
Că așa mă simt și-n interior, din ce în ce mai gol..
Că așa mă simt și-n interior, din ce în ce mai gol..
Nu trebuia să fie o piesă tristă da-i scrisă de mine
Și sper atunci când o asculți să te ajute pe tine.
Refren x2:
Doamne, zi-mi ce s-a-ntâmplat?
Viața chiar mi s-a terminat
Așa brusc, chiar din senin?
O s-albesc ca un pelin..
Strofa 2:
Îmi e greu și mie, să știi, te-nțeleg perfect
Nu contează ce-ți zic alții, să știi că nu ești defect
Acum o să plec să-mi văd de drumu meu
Mergi și tu p-al tău și să nu te abați de la drum
Ca să nu sfârșești într-o fundătură
Drumul bun e-o aventură și cărarea se fărâmă
Asta-i metafora că nu te poți întoarce în trecut
Așa că ai grijă la pași să nu regreți unde-ai ajuns
Ți-aș da mai multe sfaturi, că mie nu mi-a dat nimeni
Și am învățat totu’ pe calea grea, a fost urât
De asta pe tine și pe toți ceilalți vreau să vă ajut
Să nu mai treacă nimeni prin ce și eu am trecut
Ți-aș zice mai multe dar atât am în bagaju’ de cunoștințe
Câteva lucruri ține minte de-acum înainte:
Asigură-te c-ai luat-o mereu pe drumul cel bun
Și nu regreta mai mult, că ai făcut tot ce-ai putut.
Refren x2:
Doamne, zi-mi ce s-a-ntâmplat?
Viața chiar mi s-a terminat
Așa brusc, chiar din senin?
O s-albesc ca un pelin..
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul pentru pierderea prietenilor din cauza propriului comportament și lupta cu sentimentele de goliciune interioară. În ciuda durerii, naratorul oferă sfaturi ascultătorilor pentru a evita greșelile sale și a-și găsi drumul în viață.