Libelullah – Am Plecat

Nimeni nu mă știe pe interior
Nimeni nu știe că n-o să mă schimb până mor
Am plecat în căutare să aflu ce-mi lipsește
Când o să mă-ntorc vă rog să nu le dați de veste
Nu e pregătit niciunu de muncă, lumea vrea doar să se plângă
Și să meargă totu-uns, fără vreun efort depus
Nu trăim într-o lume perfectă, realitatea-i alta
Dacă n-o poți confrunta du-te-n ‘napoi în clasa patra
Ai grijă ce spui că totul e interpretabil
Lucruri ce par distante e ciudat când se întâmplă
Acum nu o lua la fugă, tot o să te ajungă
Nu știu cât de mulți vor muri fără ceva notabil
Cei din spatele barelor mă laudă c-am baruri
Nu mă pun în închisori pentru că nu le doresc binele
Nu știu ce-mi rezervă viitoare viitoruri
Pot fi un stăpân chiar și dacă nu am inele
Drumul ăsta e nou, și eu o să-l parcurg
Sunt neînfricat, nici nu-mi trebuie scut
Drumul ăsta e nou, și eu o să-l parcurg
Sunt neînfricat, nici nu-mi trebuie scut
Vine prima zi de iarnă, îngheață toate relațiile
Între oameni, când niciunu nu mai cunoaște cum este să fii om
Degeaba ești oricât de tare dacă nu poți să treci peste
Protejează-ți mintea când începe să joace feste
O să-ți spun o poveste despre care mulți nu știu
E despre-un om silitor însă de fel nu-i norocos
Totuși el trage tare, știind că este viu
El nici nu încearcă și tot dă lumea pe dos
Am beaturi mult prea faine să le las necântate
Și o să fiu chiar eu propriul meu frate
Mi s-a arătat de atâtea ori că cel mai bine-i să fii singur
Și-nainte să modific ceva mă asigur
Peste 10 ore nu o să mai fiu aici
Pentru că nu stau pe loc dacă treaba merge brici
Nu-mi trebuie mașină, o să o iau și la pas
Pentru că pasu-mi merge ca mintea adică ceas
Când simți că trăiești degeaba gândește-te la ce faci
Dacă n-ai succes, înseamnă că mai ai de forjat
Visele nu dau roade dacă n-ai grijă de semințe
Și pe drumul ăsta fii gata de umilințe