Se făcea, îmi amintesc atât de clar
Că eram într-un mare magazin alimentar
Săturat de miresme bizantine:
Vanilie, scorțișoară, măsline.
Un magazin cât o cetate
Dar pierdut în semiobscuritate.
Pâlpâiau din când în când niște lumini
Din rafturile cu produși levantini
Către raioanele suplimentare
Cu textile și lampadare când, dincolo de geamul
unsuros,
Te-am zărit mestecând într-un fel de sos,
Menit a păstra heringi ori scrumbii
Și m-am îndrăgostit de tine cât ai clipi.
Atunci ai zâmbit din pleoape,
Ai apăsat pe niște supape,
Ai aranjat cutiile cu conserve de ghiborț,
Ți-ai scuturat pletele, ți-ai șters mâinile de șorț
Și ai venit în fața mea.
Erai mică, aveai privirea grea,
Stăteai, descultă și trandafirie,
Ca-ntr-o poză din copilărie
Și mi-ai spus că deși trăiești pentru mine
Prin odăi, tramvaie, prin magazine,
Nu va mai fi ce-a fost niciodată
Căci toată făptura mea e schimbată
Și poate că nici nu mai ții minte
Vremile fericite de la Așezăminte
Cum râdeam amândoi deodată
La ivirea degetelor de sub plapuma matlasată.
Atunci m-am îndreptat spre manufacturi
Și-am început să fac tot felul de cumpărături
Fără alegere, fără rost,
Pentru anotimpurile care-au fost.
Sensul versurilor
Piesa descrie o amintire puternică dintr-un magazin, unde naratorul se îndrăgostește. Ulterior, întâlnirea cu persoana iubită aduce la suprafață sentimente de pierdere și schimbare, reflectând asupra vremurilor fericite din trecut.