La gardul cu harțapele
Nu-i nici hat și nici nuiele,
Ci-i o sârmă înghimpată
Și portița-i legată,
Legată cu sfoară-n zece
Să nu poată nimeni trece
Ca să intre în ogradă
Pe vecină ca s-o vadă.
Vai, vecina mea, săraca,
Bea de când i-o murit soacra
Și tare o mai jelește
Păhăruțul când golește,
Dar cât are sticla plină
Caută-ntruna pricină
Că Mitruț-al ei, săracul,
Fuge de nu-și vede capul.
Și strigă pe după șură:
– Măi nevastă tare-n gură
Ți s-o îngroșat obrazul
Și ne-o năpădit necazul,
Ce mă fac eu, vai de mine,
Că ne-am făcut de rușine,
De rușinea satului,
N-avem în ograd-un pui.
N-avem în ograd-un pui,
Nici să bat a gard un cui,
Dar sticluțe câte vrei,
Pe ce boala le mai iei?
– Taci, Mitruță, tu nu știi
Că eu beau pe datorie,
Și mi-oi plăti datoria
La toamnă când strângem via.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă dintr-un sat, unde o femeie bea după moartea soacrei, spre disperarea soțului ei. Versurile sunt pline de umor și descriu o situație tipică din mediul rural.