Frunzuliță verde,
Verde matostat,
Jocul nostru, jocu-i
Din bătrâni lăsat,
Joacă toți flăcăii
Chiuind cu foc
Îmbrăcați în sumane,
Ițari și cojoc,
Nici lelea Catrina
Nu se lasă, măi,
Se tot învârtește
Pe lângă flăcăi,
Și sare, măi frate,
Pe podea de brad,
Joacă, măi, de-aseară
Și deloc n-o stat.
Să trăiască-n lume
Cine ne-o lăsat
Cântecul și jocul
Ce l-au învățat,
Joacă mic cu mare
La horă în sat
Cum se joacă-n Bilca
Mai pe înserat,
Și tu, moș Vasile,
Hai, nu te lăsa,
Prinde-te-n horă
Și joacă, uite-așa,
Trei pași înainte
Și trei înapoi,
Să nu râdă lumea
De noi amândoi.
C-așa-i jocul nostru,
Jocul bătrânesc,
Tare-mi place mie
Cu badea să-l pornesc,
Horă așezată,
Tot pe loc, pe loc,
Să mă vadă lumea
Cât de bine joc,
Că de-o săptămână
M-am tot pregătit
Pentru hora mare
Care o pornit,
Hai, cântați mai tare
Și faceți-mi loc
Să rămână-n urmă
Numai busuioc.
Sensul versurilor
Piesa descrie bucuria jocului tradițional românesc, hora, ca o moștenire prețioasă din bătrâni. Versurile celebrează participarea tuturor, de la tineri la vârstnici, la această formă de exprimare comunitară, transmițând un sentiment de unitate și continuitate culturală.