De la crâșmă badea-mi vine
Nu știu ce are cu mine,
La toate-mi cată pricină
Că nu mai sunt gospodină,
Când ne-am luat era bun,
Dar amu parcă-i nebun,
Ori rachiul l-o prostit,
Ori pe alta și-o găsit.
Strigătură:
Of, al dracului crâșmar,
N-o pun la crâșmă hotar!.
Băutura este bună
Dacă o bei cu măsură,
Dar al meu, Ileană dragă,
Bea horelca parcă-i apă,
Vine-acasă ca năucul
Și adoarme ca butucul,
Se trezește că-i e rău
Și să-i caut leacul eu.
Strigătură:
Îmi vine ca să-i crap capul,
Dar mi-i că oi da de dracu!.
Din trei zile două-i beat
Și a treia zace-n pat,
În a patra se derege
Și la muncă nu mai merge,
Tot îmi cere zeamă acră
Mahmureala ca să-i treacă,
Și cum se înzdrăvenește
Tot la crâșmă se oprește.
Strigătură:
Of, ce bărbat am și eu
Nu se ține niciun leu!.
Măi crâșmare, lua-te-ar dracu,
Că tu mi-ai stricat bărbatul,
Azi așa și mâine iar,
Bată-l focul de pahar,
Și pe tine, măi crâșmar,
Mi-ai făcut traiul amar,
Eu la crâșme le-aș da foc
Că nu am avut noroc.
Strigătură:
Măi crâșmare, măi crâșmare,
M-ai lăsat fără parale,
Pe bărbat mi l-ai stricat
Și-ai făcut mare păcat,
Măi crâșmare, măi crâșmar!
Sensul versurilor
O femeie își deplânge soțul alcoolic, care își petrece tot timpul la crâșmă și o lasă fără bani. Ea blamează crâșmarul pentru starea soțului ei și pentru traiul amar pe care îl duce.