Când îi zi de sărbătoare
În sat este horă mare,
Îmi pun straiele nouțe
Și-n picioare opincuțe,
Știu că Gheorghiță m-așteaptă
Se tot uită peste poartă
Să vadă de vin ori ba,
De nu merge la alta.
Bădița mă ia de mână
Și dăm fuga la strânsură,
Se uită în ochii mei
Parcă nu mai sunt ca ei
Și mă ia de mijlocel,
Și mă joacă frumușel,
Și mă strânge așa tare
Parcă vrea să mă omoare.
Omul ce și-nveselește
La rele nu se gândește,
Omul bun îi veselos,
Acel rău îi dușmănos,
Eu n-am grija nimănui
Și-i dau drumul jocului,
Joc pe prispă și-n ogradă
Toată lumea să mă vadă.
Jocul meu moldovenesc
Cu bădița îl pornesc,
Moldoveanului îi place
Să bea vin și-apoi să joace,
Moldoveanul îi om bun
La greu nu te lasă-n drum,
Dar nici eu n-am să mi-l las
Să fac lume necaz.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera festivă dintr-un sat în zi de sărbătoare, unde tânăra se bucură de dans și de atenția bădiței. Versurile transmit bucuria jocului și a tradițiilor moldovenești, precum și importanța comunității și a relațiilor interpersonale.