Bun îi vinul, mult îmi place
Și lumea să-mi deie pace
Că eu beau paharul meu
De la nimeni bani nu iau,
Când beau multe păhărele,
Vai de picioarele mele,
Se-nmoaie genunchele
Și nu-mi mai ies vorbele.
Măi pahare, păhărel
Cu vin bun de Cotnărel,
Când beau tare sunt voioasă,
Nu-mi vine să merg acasă,
Uit de treabă și bărbat,
Cu ochii pe altu-l cat,
Uite-așa păcatu-i gata
Când ți-i capul greu ca piatra.
Păhărelu-i cu pricina
Că el poartă toată vina,
Nu mai știu unde mi-i satul
Și de-i acasă bărbatul,
De-a fi și m-a aștepta
Nu știu cum m-oi descurca,
Ori să fug cât ține calea,
Ori să pregătesc spinarea.
Cât îi omul de cuminte
Când bea parcă n-are minte,
Nu-și mai poate ține gura
Când întrece băutura,
Da-i bine să bei cât poți
Să n-ajungi de râs la toți,
Și de râs, și de ocară,
Cu trupul băgat în boală,
C-o sticluță și-un pahar
Azi-noapte am zăcut iar,
Am zăcut și am bolit,
Cu bărbatul m-am sfădit.
Sensul versurilor
Cântecul descrie efectele bahice ale consumului de vin, de la euforie și uitare de griji, până la pierderea controlului și potențiale conflicte conjugale. Vorbește despre tentația de a depăși limitele și consecințele ce pot apărea.