Frunzuliță dintre munți,
Am fost una la părinți
Și-o venit flăcăi din sat
Și mămuca nu m-o dat,
Și-o venit unul din lume
La părinți le-o părut bine.
Le-o dat vin și i-o-mbătat
Și pe mine lor m-o dat,
Nici anul n-am împlinit
La părinți eu am venit:
– Înjugă, tată, boii tăi
Și-mi adu zestrea-napoi!.
Pune zestrea grămăjoară
Și-i dă foc să ardă-n pară,
Să se mire satele
Ce noroc au fetele,
Se se mire satul meu
Ce noroc am avut eu.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dezamăgirea unei fete căsătorite împotriva voinței ei. Ea se întoarce la părinți și cere înapoi zestrea, pe care o arde ca simbol al distrugerii iluziilor și al protestului față de soarta ei.