Am fost la mine-n sat
Că dorul nu m-a lăsat
Să văd grădina cu pruni
Și prietenii mei buni,
N-am găsit cum am lăsat,
Tare multe s-au schimbat,
Grădina s-a veștejit,
Prietenii-au îmbătrânit.
Tot mergând îngândurată
Ajung și la a mea poartă,
Trăgând ușor de portiță
Dau cu ochii de-o băbuță,
Ochii albaștri, părul nins:
– Bine, fată, c-ai ajuns!
Începe să-mi povestească,
În casă să mă poftească.
Băbuța cu păr de nea
Era măiculița mea:
– Unde-ai fost, unde-ai umblat?
Pe la mine n-ai mai dat!
– Am cântat, mamă, la lume,
Dar gândul mi-a fost la tine,
Că ești bătrână și slabă
N-are cine-ți face treabă.
Mama se uită la mine,
Mă-ntreabă de este bine.
– Sunt bine și sănătoasă
Mi-am făcut casă frumoasă,
Te-aștept, mamă, și pe tine
Cât trăiești să stai cu mine!
Tremurând mă ia de mână
Și-mi spune că n-o să vină
Că și ea și-a pregătit
O căsuță sub pământ,
C-așa-i omul cât trăiește
De toate se pregătește.
Sensul versurilor
Piesa descrie o întoarcere nostalgică în satul natal, unde realitatea schimbată aduce un sentiment de regret și melancolie. Reîntâlnirea cu mama accentuează trecerea timpului și inevitabilitatea sfârșitului.
