De la mine pan’ la badea
Merge dorul cu cărarea
Și se duce, nu se-ntoarce
Drum bătut de mi se face,
Dorul singure
Merge pan’ la el
Că bădița n-are știre
Ce dor arde-n mine.
Ajungă-te, bade-ajungă
Dorul meu pe cale lungă,
Să te-ajungă, să te-ntoarcă
Când ți-a fi lumea mai dragă
Să vii înapoi
Pe vânt și pe ploi,
Să te-ntoarcă pan’ acasă
Pe vreme ploioasă.
Dorul dacă-i dor se face
Pentru-o țâr’ de vino-ncoace
Și oleacă de iubire
Ce te poartă fără știre,
Nu te mai dezleagă
Nime-n lumea-ntreagă,
Nici de dor și nici de drag
Pan’ ajungi beteag.
Decât singur cu dorul
Mai bine tot cu drumul
Că numai drumul te vede
Că-l tot bați de-atâta vreme,
Și-așa tot m-aș duce
Dor să nu m-apuce,
Să mă duc pe drum bătut
Dorul să-l mai uit,
Și-așa tot m-aș duce
Dor să nu m-apuce,
Să mă duc pe drum bătut
Dorul să-l mai uit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane față de un bărbat (badea). Dorul este personificat și trimis pe drum lung să-l găsească, sperând să-l aducă înapoi acasă, chiar și în vremuri grele.