Afară, luna plină, strălucește pe cer
Singur mă plimb pe străzile pustii din cartier
Din pas în pas văd oameni îngropați în sărăcie
Iar alții stau în vile orbiți de lăcomie.
Nici unul dintre ei nu a încercat să coboare
Să vadă ce neplăcut e să stai fără mâncare
Zile, nopți, săptămâni, ani de-a rândul
Să cazi de pe picioare sărutând pământul.
Nu e cazul meu dar îmi zboară gândul
La copilul din stradă care stă să cerșească
Să aibă și el ce să pună pe masă
Fiindcă masa și tac-su au plecat de-acasă.
E foarte greu..
Ca la numai 7 ani..
Să rămâi singur pe lume..
În lumea asta de 2 bani.
Statea copilul în colțuri, singur și hoinar
Lumea asta crudă îi lasă un gust amar
Stătea și se întreba, cu buzele uscate
Unde s-au pierdut acum toate.
Și visele frumoase acum de mult uitate
Nu se gândea la jucării, ci la ziua de mâine
Dacă avea să primească, măcar ca la un câine
Niște firmituri, și poate măcar un colț de pâine.
Doar mi se gândește la frica pentru moarte
Dacă va veni să îl ia așa pe neașteptate
Sper din răsputeri să nu aibă dreptate
Căci era singur pe lume uitat de societate.
După câțiva ani același copil
Acuma nu mai plânge e plin de venin
Nu mai este singur acuma e cu băieți
Cu care a făcut afaceri de-a lungul vieții.
Nu mai e sărac acuma s-a realizat
Prin femei și droguri acuma s-a făcut băiat
Dar el niciodată nu ar fi uitat
Vremea când trăia pe străzi prin mila de la stat.
Nu mai e în zdrențe acuma e la cravată
Și e căsătorit cu cea mai faină fată
Are și un copil și e hotărât să îl vadă
Altfel decât era el în viața de pe stradă
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui copil sărac și abandonat, care trăiește pe străzi. După ani de suferință, reușește să se ridice, dar nu uită niciodată de unde a plecat și este hotărât să ofere o viață mai bună copilului său.