Luceafărul.
A fost odată ca-n povești
A fost ca niciodată
Din rude mari și țigănești
O balegă de fată.
Și era singură-n copaci
Și mândră-n toate cele
Cum e maimuța lungă-n craci
Și neagră la masele.
Avea un nasalău de 7 colți
De arat pământul
Și-o cărămidă-n chiloți
Să n-o doboare vântu’.
„Cobori în jos, Luceafăr strâmb
Coboară pe o scară
Și dă cu capul de pământ
Să vezi ce-o să te doară.”
Sensul versurilor
Piesa este o parodie umoristică a poemului Luceafărul, folosind un limbaj vulgar și imagini caricaturale pentru a satiriza anumite aspecte ale societății sau ale folclorului țigănesc. Textul prezintă o imagine grotescă și amuzantă, îndepărtându-se complet de tonul romantic și elevat al originalului.