Kazi Ploae Feat Omu Gnom – Uneori

Omu Gnom.
KGB – Brand-ul ăsta are brand, ca Parhon tare-n glandă,
Rămâi tablou când fac fețe-fețe ca Rembrandt.
Un mare plan calibrat ca un mare „gun”,
Scrise mai multe hârtii am decât Moneygram.
Ți-am văzut gagica pe Insta, eram distant din start
Până mi-a văzut lista, artista.
Apoi s-a băgat în zeamă, cică securea o îngroapă bine
Și acu’ vrea să mă certe, să stea cu gura pe mine.
Câteodată scriu poeme boeme de constelații și aberații,
Se știe că bag marfă cu pixul ca drogații.
Cică pentru ea-s bun, că-s alcalin
Și pare că-s preferat de cățele ca Royal Canin. (Hmm)
Vreau nu vreau, tot mă sună.
Dă-mi un beat la 80 și două shot-uri de 40 să beau cu măsură.
Wow! Cât alcool, ce pericol
Și când te gândești că-s mai cultivat decât un teren agricol. (Hmm).
Refren x2:.
Uneori e prea mult,
Dar niciodată nu e de ajuns.
Niciodată nu e destul,
Toate astea-s resturi.
Kazi Ploae
(Yo)
Tehnico-tactic trag tras pe track-uri,
E Pazi Kloae, Gnom, ce spectacol.
Ăsta-i maidanul pe care am crescut,
Vierme sătul de metamorfoze având ca scut tot psihoze.
Bah man! întreb și eu numa’:
Râdeau de la vopsele sau nu înțelegeau gluma?
Supărat pe toată lumea întotdeauna,
Când adevărul tău are la bază minciuna.
Ah, logic! Știa el mai bine.
Nu avea tovarăși și nici nu dădea pe datorie.
Ei îi ziceau empatie,
Prințesa lui nu regreta, însă ca fapt era o gălăgie.
Punem în temă oameni avizați,
Un sclav e un sclav, el credea că erau frați.
Asculta ca orice bou îndoctrinat,
Mândru că tatăl îi punea sticla de whiskey lângă brad.
Și când e beat, e panicat,
Că la sfârșitul zilei e tot un gras sinucigaș.
Copiii sunt stricați, zic „No tengo Iphone”,
Zic că n-au somn când de fapt n-au formă, n-au fond.
Refren x2:.
Uneori e prea mult,
Dar niciodată nu e de ajuns.
Niciodată nu e destul,
Toate astea-s resturi.

Sensul versurilor

Piesa explorează sentimente de nemulțumire și exces, oscilând între stări de luciditate și confuzie. Versurile abordează teme precum dependența, superficialitatea relațiilor și critica socială, reflectând asupra condiției umane într-o lume complexă și adesea deziluzionantă.

Lasă un comentariu