Katana – Amintiri Din Copilărie

Strofa 1:
Mi-aduc cu drag aminte vremurile de odinioară,
Când bunicu’ mă ținea de mână în prima zi de școală.
Mi-aduc și acum aminte vacanțele de vară,
Când în fiecare seară o ardeam până târziu afară.
Rupeam caiete cu cornete, ne jucam „Pac-pac!”
Terorizam cu bicicleta, babele din parc.
D-a ținti-n pindirile panine.
Aveam buzunaru’ plin,
Mestecam toată ziua „Gumă Turbo” și „Cin-cin”.
Și încă mi-aduc aminte, când am învățat să not.
Și mai mereu dădeam zaru’ mic la „Piticot”.
Mi-era sete, nu beam decât „Cico” la pahar,
Și mâncam mereu cu poftă înghețată „Polar”.
Striga mama după mine, când era masa gata.
Era altceva, atunci încă nu-l știam pe tata,
Prima palmă într-a 4-a, c-am fumat o țigară.
Chiar fără să joc fotbal, o dădeam și eu în bară.
Într-a 5-a, mă ofticam, că luam bătaie la șah.
Într-a 6-a, am ascultat prima piesă de rap.
Într-a 7-a, deja mă uitam după fete.
Într-a 8-a, banii mei se duceau pe casete.

Refren:
Erau vremuri frumoase, când mi le amintesc.
Când făceam câte-o prostie, îmi părea ceva firesc.
Ridică o mână sus pentru acelea care știe,
că toți am fost la fel, în copilărie. [x2]

Strofa 2:
Dacă anii au trecut, nu înseamnă că am uitat.
Că de mic copil, mama mi-a zis că:
„Tu ești un mare drac!”
Dar mă privea cu mare drag, când apăream cu coronița,
drept răsplată mă scotea în oraș la pizza.
Încă de pe atunci, știam orice stradă în București.
Ghici cine avea în cartier, mai multe discuri cu povești.
Puneam întrebări prostești:
„Cât e lumea de mare?”
Îl blocam pe tata, că deci n-avea răspuns, la întrebare.
Câtă bucurie în suflet, când mi-au luat un „Pegas”.
Puneam mize pe surprize, mai ceva ca-n Las Vegas.
An de an îmi puneam mii de jucării pe listă,
și-am fost dezamăgit da fiindcă, Moșu’ nu există.
Mergeam cu mama în parc, să mă dau în leagăne,
de la un HC90, aveam mereu cearcăne.
Jucam „Tenis de picior”, și mi-o cam luam frecvent,
dar făceam din orice meci de baschet un eveniment.
La 12 ani am scos prima fată la suc,
I-am rupt o inimă de argint, însă ei i s-a rupt.
Făceam poștă, o țigară cu băieții în colț de bloc.
Aș mai vrea s-o fac și acum, dar nu-i mai văd deloc.

Refren:
Erau vremuri frumoase, când mi le amintesc.
Când făceam câte-o prostie, îmi părea ceva firesc.
Ridică o mână sus pentru acelea care știe,
că toți am fost la fel, în copilărie. [x2]

Strofa 3:
Tot în copilărie mai mereu umblam,
cu iarbă-n buzunar, dar pe atunci nu fumam.
Încă jucam „Verde STOP”, la bloc.
Iar cu băieții organizam expediții,
făceam drumeții.
Pe atunci, aveam colecții: de dopuri, de monede, de
cartoane de chibrituri, de capace, de brichete.
Și nu de puține ori, mi-au rupt copii bluza,
sau tricoul, pantalonii.
La gât un joc de frunză, dar nimic nu s-a șters încă din minte.
Pun amintiri în verse, sentimente în cuvinte.
Și uneori fără să vreau pașii mi se opresc,
pe asfaltul în care juleam genunchii des.
Ies, și acum pe străzile din cartier,
și văd maturi, prematuri, numai văd deloc copii.
Liniile cărămizii, care trasau teren de joacă,
au fost șterse de furtuna, anilor ce aveau să treacă.
Și, parcă mă văd la bătătorul de covor,
când jucam cu băieții „Pase-pase, Gol!”.
În decor, acum e pustiu, și jur că habar n-am,
cum în cap atâtea amintiri frumoase.
Într-un ghiozdan, aruncat în debara cu bretele sfâșiate,
care urlă după mine, să-l mai port odată în spate.
Poate sunt un visător, mă mai vreau copil odată,
Ca din bulgăr de zăpadă, să fac o cazemată.

Refren:
Erau vremuri frumoase, când mi le amintesc.
Când făceam câte-o prostie, îmi părea ceva firesc.
Ridică o mână sus pentru acelea care știe,
că toți am fost la fel, în copilărie. [x2]