Kali:
Și suntem mulți care vor bani mulți
Și sunt culți care n-au nici să-i muți
Sunt inculți cu prea mulți care bine o duc
Iar tu blestemi ziua-n care te-ai născut
E prea mult nu? Dar ești optimist în continuare
Măcar ești liber ca o pasăre călătoare
Alții n-au liniiMarginitoare
Iar tu speri o dată pe an la o familie primitoare
Câte diferențe, oare Dumnezeu există?
Oricum Îi mulțumesc că sunt sărac
Altfel nu făceam rap, măcar dragostea persistă
Mintea săracă nu rezistă
Cine sunt eu? (cinee?) Pot fi oricine
Pot fi o bucată din tine sau din tine
Complexitatea mă face puternic
Și nu știu dacă e vremelnic să mă cred prea vrednic.
Refren (2x):
Cum să mai cred că suntem egali din naștere când văd atâtea diferențe-n jur?
Bazându-mă pe autocunoaștere am încercat puțin sentiment să fur.
Cerno:
Am multe vise-n cap sper să reușesc s-o duc la cap,
Să le pun cap la cap de mine trag
Știu că e prea nasol pe aici
Și știu că încă suntem mici
La treizeci ajungi cu frici ne zici bunici
Ce-nseamnă să ai bani mulți de mic copil ești prost
Nu vrei nimic de la viață fiindcă ești anost
Ai stat la adăpost, nu ești pregătit să lupți
Nu știi să faci nimic, o să stai printre inculți
Așa că mai bine să lupt eu să merit banu’
Nu pot să stau degeaba că repede trece anu’
Repede trece șansa îmi fac timp să o prind
De viața asta neagră reușesc să mă desprind
Și o să fac ce vreau și mă țin tare
Că-s multe de făcut într-o lume așa de mare
Speranța mea nu moare e vie și zâmbește
Încrederea în mine este tot ce mă-ncalzește.
Sensul versurilor
Piesa explorează inegalitățile sociale și dificultățile vieții, dar și importanța speranței și a încrederii în sine. Artiștii reflectă asupra diferențelor dintre oameni și asupra luptei pentru a depăși obstacolele. Mesajul central este despre perseverență și găsirea motivației în ciuda greutăților.