k1daL – Ultima Dată

O să renunț la tot, o să-mi pun inima-n gheață.
Promit, nu se mai atinge de ea nicio zdreanță.
Și-n totdeauna n-am vrut tot oferit pe tavă.
Dar am ajuns să scriu hrănindu-mă cu otravă.
Cum ai spus și tu: „Hai, mai bine las-o baltă”.
De la-nceput am avut impresia că ești falsă.
Te-ai schimbat prea mult, dar eu sunt același.
Nu vreau explicații, așa că mai bine mă lași.
Oare mai ții tu minte, nu vruiai să mă vezi?
Dar uite că a venit ziua în care nu vrei să mă vezi.
Știu că n-o să-mi răspundă cineva vreodată.
De obicei vorbesc singur, nu e prima oară.
Știu că ne vom mai vedea, ne vom mai întâlni.
Dar din cauza orgoliului nu ne vom privi.
Ai sufletul rece ca-ntr-o eră glaciară.
M-am ars cu aceeași flacără a nu știu câta oară.

Tot ce mi-au rămas sunt un pix și o foaie.
Îți fac sufletul ăla al tău de piatră să se înmoaie.
În suflet, mai rar îți mai aprind câte-o văpaie.
Și izbucnești, lacrimile să schimbe și roaie.
Și mă gândesc la tine, parcă mă trec fiori.
Că prin dragoste, noi am trecut ca simpli călători.
Acum s-a terminat și mă rezum numai la gânduri.
De multe ori umpleam caiete numai cu rânduri.
Rânduri despre mine, despre tine, despre noi.
Aruncate la gunoi, acum sunt pline de noroi.
Încă mai țin minte când îmi ziceai: „Hai, lasă!”.
Cum aș putea să uit, când vedeam că nu-ți mai pasă?

Cum poți să fii de piatră și să ai atâta orgoliu?
De ce n-ai scris și asta la tine-n portofoliu?
Ce a fost în gând, s-a terminat astăzi.
Și d-aia am ajuns să umblu de nebun pe străzi.
Acum ceva timp aveam prea multe speranțe.
Cu ce-am rămas, cred că cu nopți restante.
Multe nopți am stat de nebun și-am plâns.
În timp ce tu stăteai cu el și nu te opreai din râs.
Acum stau tâmpit, lipit cu ochii pe fereastră.
Și mă gândesc numai la povestea noastră.
Că ai jucat cea mai bună piesă de teatru.
N-am fost eu nebun, dar am ajuns la psihiatru.